Picturile lui Teodor BUZU s-ar putea caracteriza ca un rezultat al emiterii ludice a unor tonuri ce răsună de undeva dintr-o lume imaginară,ul care nici măcar nu face parte din univers. Dar să nu ne înşelăm. Cea mai importantă componentă a operei sale o reprezintă respect faţă de natură, dar şi faţă de cea care este „generoasă “ chiar şi cu fetişurile civilizaţiei. Astfel corectează tradiţional realitatea înfăţişată. Într-un mod oarecum explicativ la soluţionarea acestor asociaţii reevocate contribuie denumirea însoţitoare a operelor; face dovada capacităţii de a retrăi situaţia premergătoare actului de pictare în tempera completată cu acuarelă.

Astfel, inventivitatea lui se îmbină armonios cu pasiunea pentru epicul poetic. Creaţia mergând până la o voluptate hectică sigur nu rămâne într-un punct analizat conştient, pe care artistul îl integrează în raglanul obişnuit sub forma unui panou. Fie că este vorba de un artefact mare dintr-un ciclu sau de un scop la fel de pretenţios, căruia i se va pune un veşmânt mai modest, mai simplu, forma autorului reprezintă ceva mai mult decât o ofertă atrăgătoare de participare la ritualul de acril pitoresc de o vizualitate excitantă.

Însă este transpusă parcă sub un duş de inspiraţie constantă de sunete magice- şi fără riinutile. Aceasta se petrece cu o naturaleţe demnă de toată admiraţia. Teodor BUZU se tot caută, cu toate că ţine cu încăpăţânare la originea inspiratoare a fenomenelor ; îşi depăşeşte orizontul prin modul de abordare al ritmului timpului neschimbat.

Miroslav KUDRNA